Contracturile musculare – ce sunt, de ce apar si care e tratamentul

 

Barbat cu spatele care arata spre o zona dureroasa de pe coloana vertebrala. Ilustratii cu un schelet uman.
Contracturile musculare sunt probleme pe care le ducem cu toții în spate

Rutina unei munci sedentare atrage suferința unor contracturi musculare al căror prim tratament terapeutic este masajul.

Ce sunt contracturile musculare

Una dintre legile universale spune că nimic nu se produce din pură întâmplare. Orice cauză își are imediat și efectul ei, iar fiecare efect are undeva o cauză. Contracturile musculare, spre exemplu, se produc atunci când mușchiul este privat de o perioadă de relaxare suficientă, iar efectul este o creștere a tensiunii și tonusului muscular. Durerea se instituie imediat, provocând un disconfort atât pentru momentele de repaus cât și pentru cele de mișcare, pentru că aceste contracturi musculare pot apărea la nivelul oricărui mușchi.                 

Tensiunea intramusculară crescută, pune presiune pe vasele și capilarele intramusculare, determinând o deficiență circulatorie locală, ceea ce provoacă la rândul ei un flux scăzut de oxigen care alimentează mușchiul.  Durerea este provocată practic de acumularea de dioxid de carbon în musculatură și are un caracter mecanic, fiind un exces al tonusului muscular, care afectează o articulație , fie ea mușchi sau structură conjunctivă, determinând o limitare a amplitudinii de mișcare a articulației respective – un alt simptom întâlnit în contracturile musculare.   

Cele mai afectate grupe musculare sunt muşchii gambei, muşchii posteriori ai coapsei, cvadricepsul, muşchii braţelor, ai abdomenului şi muşchii intercostali. Și la spate apar adesea contracturi musculare, în special în regiunea cervicală și lombară. Simptomele pot varia de la un disconfort ușor până la dureri intense. Mușchii în stare de contractură sunt fermi la palpare, tendonul este întins, iar imobilizarea le reduce semnificativ amplitudinea de mișcare.

Fotoliu de masaj Komoder Titan II pe fond alb
Fotoliul de masaj Komoder Titan II, excelent pentru masajul spatelui în caz de contracturi musculare

                                                                             

 

Ce cauze au contracturile musculare

Apariția dureroaselor contracturi musculare este provocată adeseori de adoptarea unei posturi incorecte un timp îndelungat. Adoptarea mai multe ore a șezutului fix pe un scaun, sau o poziție nefirească și contorsionată nu poate trece, în timp, fără a crea probleme. De aceea este recomandată mișcarea și alternarea posturilor corpului nostru pe parcursul unei zile. O altă cauză a problemelor ar putea fi efectuarea de exerciții fizice fără o încălzire prealabilă, exerciții ce presupun mișcări bruște și o intensitate mare chiar de la începutul lor. Deasemenea, ridicarea de greutăți sau transportul lor, sunt activități cu un risc mare al apariției contracturilor, mai ales la spate.

O tensiune musculară crescuta întâlnim și în cazul persoanelor care au un nivel ridicat de stres sau practică meserii solicitante fizic și psihic. În acest moment, tratamentul contracturii musculare trebuie să fie energic și extrem de punctual realizat, cu un focus pe zona dureroasă și întreaga musculatură a zonei afectate. Alţi factori care provoacă probleme pot fi consumul insuficient de lichide, expunerea la frig sau cald, mişcări prost executate sau carenţele de săruri şi minerale. 

Totodată, sunt mult mai expuse crampelor musculare, persoanele care nu sunt obişnuite cu efortul fizic, cele supraponderale sau cele care folosesc unele medicamente ce slăbesc elasticitatea muşchilor. Crampele apar, în special, în rândul sportivilor, în urma unor antrenamente solicitante sau chiar în timpul desfășurării competițiilor.

Tratamentul indicat pentru contracturile musculare

Contractura musculară este astăzi o afecțiune acută, care ne poate viza pe fiecare dintre noi, indiferent de profesie, vârstă sau regim de viață. Cu toate acestea, există remedii care pot avea un efect imediat de atenuare sau chiar vindecare a suferinței. Unul dintre acestea este kinetoterapia, de mare folos în reducerea contracturilor musculare. Stretchingul și activitatea fizică moderată sunt utile și ele pentru diminuarea contracturilor musculare, toate scăzând intensitatea durerilor și tensiunilor musculare. 

În cât timp se vindecă o contractură musculară

Vindecarea completă a unei contracturi musculare poate dura de la câteva zile până la câteva săptămâni, în funcție de severitatea ei, de tratamentul aplicat, dar și de cauza exactă.  Pe lângă vindecarea contracturilor, un tratament corect trebuie să vizeze și prevenția lor, pentru că ele tind să recidiveze. 

Tratamentul medicamentos în contracturile musculare

Deși suntem tentați să apelăm la tratamentul medicamentos în speranța că vom scăpa imediat de contractura musculară, adevărul este că pastilele nu elimină cauza, ci doar ameliorează simptomele. Evident, se pot folosi calmante uzuale pentru a alunga durerile în fazele acute, dar și suplimente de vitamine și minerale pentru a preveni alte spasme musculare. În ce privește medicamentele pentru relaxarea musculară, acestea se vor administra doar la recomandarea medicului.

Masajul pentru contracturi musculare

Totuși, efectul cel mai benefic, probat în mod practic, îl au tehnicile de masaj. Astfel fluxul sanguin este îmbunătățit, contribuind imediat la hrănirea și relaxarea mușchilor. Efectuat profund, masajul reduce contractura musculară și ameliorează totodată tonusul muscular.

Masajul terapeutic se practica de mii de ani, fiind astăzi o moștenire universală datorată diverselor culturi care au marcat înaintarea civilizației umane. În prezent, există cel puțin 80 de stiluri de masaj terapeutic, in funcție de tehnica folosită, de mișcările utilizate și de presiunea exercitată. Masajul este o tehnică de recuperare care și-a dezvoltat propriile tehnici orientate către scopuri extrem de bine definite. Există scopuri de a îmbunătății circulația sanguină, drenajul limfatic, terapia neuro-musculară, eliminarea contracturilor sau există masaj ortopedic, al spatelui și gâtului, sau pur și simplu pentru îmbunătățirea calității somnului și relaxare.

Efectuarea unui astfel de tip de masaj este de cele mai multe ori condiționată de deplasarea la un centru specializat sau la un maseur profesionist, activitate care necesită timp și bani. Cea mai la îndemână alternativă este de aceea achiziționarea unui fotoliu de masaj special conceput pentru a se adapta cerințelor dumneavoastră, el fiind echipat cu o diversitate de programe automate și tehnici de masaj. Plasarea lui în universul căminului dumneavoastră vă oferă posibilitatea de a acționa imediat ce este semnalată o problemă. El este cea mai bună soluție și în scop relaxant și profilactic. Interacțiunea cu fotoliul de masaj este una  complexă, fiind o stare de spirit care poate crea dependență imediat.

Komoder are astăzi o ofertă extrem de diversificată, încercând prin multitudinea de modele și tehnici de masaj să satisfacă cerințele și situațiile complexe ale vieții moderne ale secolului 21. Inteligența fotoliilor noastre face capabilă o interacțiune cât se poate de personalizată, în funcție de greutatea, înălțimea sau starea dumneavoastră de sănătate, relaxarea și recuperarea fiind principalele obiective. Veți putea alege oricând un masaj orientat problemelor pe care le aveți la spate sau la gât, veți putea îmbunătății circulația, optând pentru un masaj moale, mediu sau chiar intens. Una dintre cele mai inspirate opțiuni ar putea fi, în acest sens, fotoliul de masaj Veleta II.

Efectul imediat este eliberarea de hormoni și endorfine care reduc stresul, ritmul cardiac și tensiunea arterială. Un masaj bine executat reglează respirația și implicit oxigenarea fiecărei celule a organismului dumneavoastră. Masajul realizat de fotoliile Komoder favorizează recuperarea după antrenamente sau efort fizic, îmbunătățește digestia, menține sănătatea oaselor și regenerează chiar și celule pielii.

Aşadar, masajul este unul din cele mai bune tratamente pentru contracturile musculare, iar fotoliile de masaj Komoder se pot dovedi deosebit de utile celor care se confruntă adesea cu astfel de probleme. Am vorbit despre beneficiile acestor fotolii, dar pentru că uneori cuvintele pot fi de prisos, cel mai simplu ar fi să vizitați unul dintre  showroomurile noastre din Cluj, Iași, Timișoara sau București, sau dacă un click vă este mai la îndemână, atunci www.komoder.ro.

One thought on “Contracturile musculare – ce sunt, de ce apar si care e tratamentul”

Comentariile sunt închise.