Ce este Gravitația Zero? De ce un fotoliu de masaj Zero Gravity?

pozitiile zero gravity la fotoliu de masaj
pozitiile zero gravity la fotoliu de masaj

Când corpul este în poziția Zero Gravity (numită și antigravitație sau gravitație zero), coloana vertebrală resimte o presiune diminuată, tensiunea musculară este redusă, iar inima depune un efort mai mic. În cele ce urmează vom vedea în ce constă poziția Zero Gravity, cum a fost descoperită, care sunt beneficiile ei pentru organismul uman și cum ne putem bucura de ele, fiecare dintre noi, în confortul propriei case.

Tehnologie Zero Gravity

Conceptul de ”gravitație zero”, întâlnit azi la scaune și la fotolii de masaj, este inspirat din modul în care programele spațiale ale NASA au rezolvat problema forțelor de compresie simțite de astronauți în momentul lansării în spațiu. Astronauții resimțeau o puternică stare de oboseală pe parcursul procesului de lansare datorită compresiei naturale a gravității asupra corpului uman, în special asupra coloanei. După cercetări intense, NASA a perfecționat poziția ”postură neutră a corpului”, ideală pentru distribuirea egală a presiunii asupra corpului uman (asupra întregului corp, în loc de exclusiv asupra coloanei vertebrale), implicit aducând organismul la un grad mai înalt de relaxare. Această descoperire în domeniul combaterii forțelor gravitaționale a avut implicații asupra unor aspecte multiple ale terapiei de relaxare şi în dezvoltarea fotoliilor de masaj, care acum sunt dotate și cum poziție antigravitație.

pozitiile zero gravity la fotoliu de masaj

Ce înseamnă poziție Zero Gravity sau antigravitație

Poziția ”postură neutră a corpului” este ideală pentru cineva care dorește să se relaxeze complet. Corpul este așezat într-o poziție înclinată cu picioarele ușor ridicate deasupra nivelului inimii, creând un unghi torso-picior de aproximativ 128 grade cu o variație de +/- 7 grade. Poziția mai este cunoscută sub denumirea de ”antigravitație” sau ”90/90”. După cercetări intense efectuate de Centrul de Cercetare pentru Tehnologie Sportivă și Medicală la universitatea din Ritsumeikan, poziția ”postură neutră a corpului” s-a dovedit a fi poziția ideală pentru relaxarea fizică.

Ce beneficii au scaunele si fotoliile de masaj Zero Gravity

Fotoliile de masaj ”gravitație zero” au profitat la maxim de starea de relaxare și detensionare pe care organismul o resimte în poziția ”postură neutră”. Astfel s-a descoperit faptul că există o multitudine de alte beneficii care apar în această poziție. Corpul resimte mai puțină presiune asupra coloanei datorită distribuirii forțelor asupra întregului corp, o tensiune musculară mai redusă datorită efectului natural de relaxare a posturii, o presiune mai redusă asupra inimii care necesită mai puțin efort pentru pomparea sângelui în corp, o creștere a capacității plămânilor datorită dilatării acestora în poziția neutră, un nivel mai înalt de oxigenare a sângelui și îmbunătățirea circulației datorită efectului combinat al capacității crescute a plămânilor și al efortului redus al inimii. Toate aceste beneficii sunt posibile prin ridicarea picioarelor mai sus de nivelul inimii și așezarea în poziția gravitație zero, reducând presiunea asupra coloanei vertebrale.

Este relaxant să te odihnești într-un scaun cu poziție Zero Gravity, dar beneficiile de mai sus sunt resimțite și mai intens cu ajutorul unui masaj executat în poziția gravitație zero. Cele mai moderne fotolii de masaj sunt dotate cu poziție Zero Gravity pentru o relaxare totală și un masaj cu proprietăți terapeutice.

Detalierea celor patru concepte din antigravitație

Corp uman in pozitia Zero Gravity - gravitatie zero. Ilustratie
Conceptul Zero Gravity își are originea în programele spațiale NASA

1. Relaxarea maximă a cefei și spatelui

Scaunele de masaj Zero Gravity, cum este fotoliul de masaj Luxury II, sunt benefice pentru coloana vertebrală umană care are o formă de ”S” și este împărțită în trei zone: ceafă, zona superioară a spatelui și zona inferioară a spatelui. Atunci când nu se exercită presiune asupra mușchilor spinării în nicio curbă a coloanei, ne aflăm în poziția naturală. Într-un fotoliu de tip gravitație zero, torso-ul (trunchiul) și coapsele sunt perfect aliniate, picioarele sunt relaxate deasupra nivelului inimii și capului, iar șoldurile și gleznele formează un unghi de 90 de grade. Aceasta rezultă într-o poziție neutră a coloanei, în care forțele gravitaționale nu o afectează. Design-ul fotoliului menține forma naturală ale coloanei de-a lungul întregului spate. Astfel, ceafa și spatele sunt complet eliberate de tensiune și durere musculară.

2. Detensionarea mușchilor

În majoritatea pozițiilor de relaxare, fără a fi conștienți punem presiune asupra zonei inferioare a spatelui (gândiți-vă la situația în care stați toată ziua la birou, după care vă așezați acasă pe canapea). Atunci când o persoană se află în poziția gravitație zero, într-un fotoliu de masaj, mușchii sunt ușurați de această presiune și sunt relaxați complet de circularea sângelui foarte bine oxigenat.

3. Dilatarea plămânilor

Atunci când între torso (trunchi) și coapse există un unghi deschis se crează mai mult spațiu pentru ca diafragma să se dilate. Aceasta rezultă în creșterea fluxului de oxigen inhalat care duce la dilatarea plămânilor.

4. Presiune scăzută asupra inimii.

Atunci când stăm într-un scaun Zero Gravity, în poziția gravitație zero, fluxul sanguin se modifică. Atunci când ne aflăm în poziția ridicat inima este solicitată pentru a pompa sânge contra gravitației de la picioare în sus. În poziție înclinată, situația este evident inversă. Sângele curge spre inimă ajutat de gravitație, aceasta din urmă sprijinind în esență funcția naturală a inimii.